Pe roți..pentru roți!

 

Mergem sau pedalăm spre țeluri și lucrurile în care credem? Suntem de părere că, oricare dintre variante este nobilă atâta timp cât și cauza noastră este una care merită sprijinită!

În data de 5 august, propunem pedalatul pe roți pentru cei ce nu mai pot merge altfel. Ne dorim ca, prin susținerea efortului galantomului nostru, Radu Dan, ce iși propune să parcurgă, într-o singură zi, distanța București – Cluj-Napoca pe doar 2 roți, să putem achiziționa un scaun cu rotile pentru a aduce clipe frumoase vârstnicilor care și-au pierdut mobilitatea.

Cu ajutorul acestui scaun, vom putea oferi amintiri și momente frumoase, atât de importante pentru liniștea și fericirea a peste 20 de vârstnici privați de mobilitate. Aceștia vor putea fi prezenți la activitățile, excursiile și evenimentele asociației, unde altfel nu ar putea participa si ar ramane in continuare intr-o stare de izolare sociala.

Nu putem rezolva tragica lipsă a mobilității dar putem aduce un zâmbet și o bucurie unor bunici care nu se pot deplasa altfel. Asemenea cazuri sociale trec, de multe ori, neobservate in flerul unei zile ocupate și cu cât mai mult ne distanțăm de ele dar oare asta vor crede și urmașii noștri atunci când vom avea nevoie de sprijinul lor cu adevărat?

Donația ta ne va ajuta să scoatem bunicii din cămine și din casă și să le oferim o raza de soare, clipe și amintiri frumoase precum și prietenia și dedicarea noastră. Lucrurile importante nu se uită niciodată!

Fă un vârstnic fericit și susține, alături de noi, evenimentul "Pe roți...pentru roți". Hai să combatem greutățile bătrâneții împreună!

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

13

Suma:

1,000 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: Pe roți..pentru roți!

După ce, în 2016, am adus, împreună cu colegii de la Born2Ride Forced2Work, muzică în căminele de vârstnici, anul acesta îi scoatem la plimbare!

1,000 RON

Suma:

1

Galantomi:
13 Donatii

Pagini fundraising

Pedalez pentru Vârstnici

După ce, în 2016, am adus, împreună cu colegii de la Born2Ride Forced2Work, muzică în căminele de vârstnici, anul acesta îi scoatem la plimba

1,000 RON Target
1,000 RON Suma
13 Donatii
100% Complete